40 de saptamani si povestea Stefaniei - Cuibul Berzelor
Header Cuibul Berzelor
BLOG /

40 de saptamani si povestea Stefaniei

breadcrumb-header
40-de-saptamani-si-povestea-stefaniei

40 de saptamani si povestea Stefaniei

Postat in de catre Deac Stir Anca

Cand ne-a impartasit povestea ne-am distrat pe alocuri si apoi ne-am emotionat. Cat de frumos a putut sa descrie Stefania experienta ei de nastere si sarcina.

„Fix #40desaptamani am asteptat, cu emotie, sa devenim mama si tata si sa ne tinem in brate bebelusul. Cum, la o idee indrazneata a barzoiului, nu am vrut sa aflam inainte de nastere daca va fi fata sau baiat, asteptarea ni s-a parut si mai lunga si plina de surprize. Ultimele doua saptamani inainte de termen au devenit cand chinuitoare (de la greutatea din burta si frica de o posibila cezariana), cand inaltatoare (de la energia debordanta de pregatire a cuibului).

Pregatirea incepuse, de fapt, cu adevarat, cu mai mult timp inainte. In afara de dorinta de a naste natural, asa cum o facusera mama si celelalte femei din familia mea, pe care o aveam inca de tanara, nu stiam nimic din ce presupune sa nasti sau sa iti alaptezi copilul. Cand o prietena mi-a recomandat Cursul Lamaze de la #CuibulBerzelor, nu am stat pe ganduri si i-am facut program si barzoiului. Mi se parea firesc sa ma insoteasca, asa cum mi se parea firesc sa fie aproape la nastere. Si astfel, datorita cursului, am devenit amandoi mult mai increzatori ca nasterea poate fi un moment foarte frumos, nu doar unul dureros, din care fiecare mamica scapa cum poate si care, odata primit copilul in brate, e dat uitarii. Pe masura ce Maria (Maria Mermezan), atenta si blanda, ne impartasea tot mai multe informatii si tot mai multe povesti de nastere, deveneam tot mai curioasa si mai dornica sa imi ascult corpul, intuitia si sufletul din burta. Uneori, nu-mi venea nici sa merg la toaleta in timpul cursului, de teama sa nu pierd ceva.

Dar in acea seara de primavara in care am pornit amandoi sa ne cunoastem bebelusul, multe s-au pierdut pe drumul dintre casa si clinica. Barzoiul avea in carnetelul lui planul meu de nastere, dar il uitase acasa. Mie nu mi se parea nimic mai important decat sa respir si sa gasesc un ritm al respiratiei pe contractii, asa cum ne invatase Maria. Medicul meu stia doar ca vreau sa nu se intervina, daca totul se desfasoara bine de la sine, si fusese de acord, chiar daca asta presupunea sa incerc fara epidurala. Inca de dimineata, cand am simtit niste contractii usoare si am inceput sa elimin dopul gelatinos, ramaseseram amandoi acasa, in tihna, el racit cobza, eu gatind supa si limonada de usturoi pentru a-l pune pe picioare inainte de a se intalni cu bebelusul. Bineinteles ca am sfarsit prin a bea eu toata limonada pentru ca lui nu i-a fost pe plac gustul prea usturoiat. Si sa tot fi fost vreun litru jumatate. Dupa atata asteptare, doar nu era sa nasc fix in ziua aceea. Mai tarziu, am ras ca asta trebuie sa fi fost motivul pentru care nu ne-au deranjat prea des in camera de travaliu, la clinica. Dupa-masa, am simtit déjà ca am nevoie sa stau pe mingea de nastere pe care o aveam acasa ai am inceput sa ne uitam amandoi la Mr. Bean, razand cu pauze de cronometrat contractii. Dar, cum totul parea fara un ritm anume, am continuat asa pana spre seara cand am simtit dureri acute in zona lombara in timpul contractiilor. Asta era ceva nou si suportam totul mai usor doar stand in genunchi. Chiar daca durata contractiilor nu era prea mare, intervalele la care apareau se tot scurtau, asa ca mi-am sunat medicul si am pornit spre clinica.

M-au internat cu dilatatie 2 dupa o injectie cu NoSpa. Mi-o amintesc si acum pe moasa : « Burta mica inseamna bebelus mare. Doriti sa nasteti natural? Mi se pare ca aveti bazinul cam ingust. O sa va fac o pelviometrie ». A reiesit ca eram mai ingusta in bazin decat standardul lor pentru nasterea vaginala. Apoi, a urmat un travaliul lung care parea ca se indreapta clar spre o cezariana, sau cel putin asa i se parea moasei, din cauza dilatarii in ritm de melc a colului, si asta in ciuda contractiilor de intensitate maxima pe cadranul de monitorizare. Nici macar ruperea artificiala a membranelor nu a grabit procesul. L-a facut doar mai dureros.

Era noaptea tarziu si nu ma puteam odihni nicicum, faceam doar ture in jurul patului si rareori suportam sa ma atinga barzoiul ca sa imi maseze usor spatele. Cand medicul meu ni s-a alaturat si mi-a spus ca ea crede ca o sa pot naste natural, bebelusul fiind foarte jos, si ca nici nu s-ar fi gandit ca bazinul meu e prea ingust, apoi, cand m-a lasat sa fac dupa cum simt cu epidurala, incurajandu-ma, parca am primit aripi. Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc e ca s-a facut dimineata, si, camera de travaliu fiind undeva la etaj, vedeam o fasie de lumina strecurandu-se pe sub jaluzele si auzeam masinile care treceau una dupa alta pe strada, de parca ar fi fost la raliu. Din acel moment, n-am mai simtit nicio durere. Apoi, a aparut urmatoarea moasa pe tura. Eram la dilatatie maxima, dupa 10 ore de travaliu, si cum se vedea deja crestetul copilasului, mi-a aratat cum sa imping pentru ca nu mai era mult. Ma uitam la ea si nu imi venea sa o cred. Abia cand mi-am primit fetita in brate si i-am vazut privirea care imi cauta ochii, mergand adanc, pana in suflet, mi-am dat seama ca eu chiar nascusem. Era intr-adevar un bebelus marisor, de aproape 3kg jumatate, care rezistase cu bine nasterii si era gata sa descopere lumea alaturi de noi. Era o zi de 13, asa cum ne spusese medicul ca ar putea fi data probabila a nasterii, dar care ni se paruse atunci atat de improbabila, eu insami fiind nascuta tot intr-o zi de 13 si astfel de coincidente sunt, nu-i asa,  mult prea rare.

In cei un an si sapte luni de atunci au urmat multe aventuri mici si mari, alaptarea fiind una dintre ele. Am reusit, tot cu ajutorul fetelor din Cuib si, in special, cu sprijinul Mariei si al barzoiului, sa depasim problemele de inceput, care la noi au durat vreo doua luni, si continuam si azi cu mare drag de tzitzi.”

Campania noastra #40deSaptamani continua cu minunatele povesti inspirationale din Cuib.