Coș

No products in the cart.

Blog
>
>
Bolile copiilor – un Dr Jekyll sau un Mr Hyde?
Bolile copiilor un Dr Jekyll sau un Mr Hyde

Bolile copiilor – un Dr Jekyll sau un Mr Hyde?

Copilăria a devenit foarte „medicalizată” – de la ce scutece să se folosească până la sfaturi în caz de febră sau traumatisme, medicul pediatru a devenit un al 4-lea membru al familiei, implicat în fiecare decizie.

Asaltați de informații, uneori contradictorii, părinții recurg la medicul pediatru sau de familie pentru a-i ghida prin jungla primilor ani din viața copilului lor, care pare un loc necunoscut și plin de pericole.

Cursul pe care vi-l propunem, Doctorița de copii și Cuibul Berzelor, se dorește o mini-rețetă de liniștire.

Știm cu toții câtă anxietate produc problemele mai mult sau mai puțin grave ale copilăriei – tocmai de aceea, ni s-a părut foarte important să vă ajutăm să discerneți între cele grave și cele banale, cele care se pot trata acasă și cele care necesită o vizită  – mai mult sau mai puțin urgentă – la un cabinet medical.

Este grav că a înghițit copilul săpun în timpul băiței de seară? Dar dacă a înghițit sodă caustică? Dar magneți de frigider sau baterii de la trenulețul Thomas?

Cum știm care dureri abdominale pot însemna apendicită și care doar un pic de balonare?

Care erupții sunt semnul unei boli ale copilăriei, care pot fi semnul unei alergii – și oare trebuie tratate în vreun fel?

Vom aborda, de asemenea, și situațiile care sunt în mod evident serioase – dar care pot fi, în unele cazuri, gestionate acasă sau măcar se poate face ceva în așteptarea ajutorului medical.

Spre exemplu, ce facem dacă începe să curgă sânge din nasul copilului, sau s-a tăiat, sau are scaune cu sânge?

Cum abordăm o laringită și care sunt semnele de insuficiență respiratorie?

Cum recunoaștem o arsură gravă și ce avem de făcut?

Cum – și dacă – tratăm o febră? Și aici, bineînțeles, vom trata foarte sensibilul subiect al convulsiilor febrile – și cât de mare este cu adevărat pericolul lor…

Despre boli infecțioase vom vorbi pe larg: sunt, doar, printre cele mai frecvente afecțiuni ale copilăriei, în toată varietatea lor (respiratorii, digestive, urinare, meningite).

Vom vorbi despre tratamente naturale și despre acest Dr Jekyll/Mr Hyde care este „Atotputernicul” Antibiotic.

Despre bolile eruptive și despre enterocolite – despre deshidratare și cum o putem evalua și preveni… Despre durerile de urechi și otita.

Toate acestea si multe altele le discutam in cadrul cursului Problemele copilariei si primele masuri de luat, ce are loc la Cuibul Berzelor, o data la doua luni. Urmareste-ne si afla data urmatorului curs! 🙂

 

 

Articol scris pentru Cuib de Dr. Ana Ștefănescu – medic specialist pediatru la Regina Maria Cluj, competență ecografie generală, interes în naturopatie și masaj. Iata care este abordarea sa ca medic: “Crezul meu ca medic este să ajut copiii și pe părinții lor să găsească soluții cât mai naturale la problemele de sănătate cu care s-ar putea întâlni. În lipsa acestora, sau dacă nu par să fie eficiente, abordarea mea este una alopată. 
Mai mult decât orice, îmi doresc să învăț cât mai multe despre organismul și mintea copilului și modul în care acestea cresc și se apără, cu mai mult sau mai puțin ajutor dinafară.”. Blog-ul dansei il puteti urmari pe doctoritadecopii.ro.  
Distribuie

Lasă un răspuns