Coș

No products in the cart.

Blog
>
>
>
Plan de Naștere : ce este?
Plan de Nastere ce este

Plan de Naștere : ce este?

 

Cuprins:

1.DAR CE ESTE PLANUL DE NAȘTERE?
2.CE CUPRINDE PLANUL DE NAȘTERE ?

 

Suntem obișnuiți să planificăm mai tot din viața noastră, cu principalul scop de a ne simți mai pregătiți, mai “în control”.

Planificăm nunta, planificăm când să facem un bebe și atunci…de ce să nu planificăm și cum ne-am dori să aducem pe lume acel bebeluș?

Conceptul acesta este larg răspândit în toată lumea, iar la noi în România, acum încet-încet, cu timiditate, începe să-și croiască propriul drum.

Dar ce este Planul de Naștere?

Planul de Naștere este în primul rând un instrument de comunicare.

Cu siguranță fiecare gravidă își pune o mulțime de întrebări în timpul sarcinii. Iar cu cât se apropie mai mult de momentul nașterii, apar o întreagă artilerie de alte întrebări și temeri.

Dintre toate, teama de necunoscut este cea care generează ulterior cea mai mare tensiune în mintea și în corpul mamei la naștere, iar tensiunea și încordarea duc inevitabil la o durere percepută mult mai mare.

În mod mai mult sau mai mai puțin organizat, orice viitoare mămică încearcă să-și lămurească cât mai multe din necunoscute, discutând cu alte femei ce au trecut deja prin experiența nașterii sau citind articole pe net sau participând la cursuri prenatale.

Dar cred că cel mai mult ne dorim să primim răspunsuri de la medicul ginecolog care ne urmărește sarcina. Și de aceea, la vizitele prenatale  încercam să discutam lucrurile care ne preocupă cel mai mult.

Ce cuprinde planul de naștere ? 

Astfel, planul de naștere cuprinde toate subiectele acestea importante și pornește de la premisa că lucrurile se pot desfășura așa cum ne dorim noi.

Preferințele noastre cu privire la ce se întâmplă cu noi și cu bebelușii noștri din momentul în care pășim în spital fiind în travaliu și până la plecarea acasă, sunt cuprinse în acest plan.

Iar aceste preferințe trebuie discutate cu medicul ginecolog în prealabil, deoarece uneori politica spitalului s-ar putea să nu permită absolut tot ceea ce noi de dorim, sau situația să fie de așa natură încât să fie necesare abateri de la acest plan (ex: situații care să impună cezariana de urgență, chiar dacă mama și-a exprimat dorința de a naște natural inițial).

De aceea fiecare mămică trebuie să înțeleagă că planul de naștere nu reprezintă nici o garanție, ci este un punct de pornire în discuțiile cu medicii, astfel încât să afle și ei ce ne dorim și să încerce să ne ofere maximul de sprijin pentru a ne îndeplini dorințele.

Așadar, ca puncte de pornire am putea lua în calcul următoarele: ne dorim să naștem natural, cu epidurală sau prin cezariană? Dorim să fim singure în travaliu și la naștere, sau ne dorim să fim însoțite de cineva (și daca da, de cine)? Dorim să intrăm în travaliu spontan sau ne dorim că bebelușul să se nască într-un moment anume? Vrem să avem posibilitatea de a ne mișca liber în travaliu și de a folosi diferite măsuri de confort?  Există posibilitatea de a naște în altă poziție decât cea culcată pe spate? Vrem să recoltăm celule stem? Vrem să alăptam exclusiv?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care se pot pune și a căror răspunsuri definesc preferințele noastre cu privire la naștere și ce se întâmplă după aceea cu bebelușul, cât timp suntem în spital.

Dar pentru a putea avea niște preferințe, este foarte important să ne informăm înainte cât mai bine și mai corect cu privire la tot ce implică travaliul, nașterea, intervențiile medicale, alăptarea și îngrijirea bebelușului, astfel încât să putem lua decizii în mod informat, nu doar “după ureche” sau orientandu-ne după ce au făcut alte mame în jurul nostru.

În concluzie, vă doresc o naștere așa cum o visați voi în planurile voastre de naștere și bebeluși sănătoși și fericiți, că doar ei sunt motorul nostru cel mai bun, în viața de zi cu zi! 🙂

Articol scris pentru platforma online: www.mamaresponsabila.ro

 

Distribuie

Lasă un răspuns