Header Cuibul Berzelor
BLOG /

Cum si de ce sa ne iubim copiii neconditionat

breadcrumb-header
cum-si-de-ce-sa-ne-iubim-copiii-neconditionat

Cum si de ce sa ne iubim copiii neconditionat

Postat in de catre Nora Niculescu

Cei care-si iubesc copiii “cel mai mult atunci cand…” ar fi bine sa inspire adanc inainte de a incepe cartea “Parenting neconditionat” si sa faca totul pentru a citi cu o minte deschisa. Pentru ca domnul Alfie Kohn vine cu un concept care pare atat de inofensiv, dar care taie fara drept de apel cele doua sfori manipulatoare ale iubirii parintesti de sub semnul lui “daca” – pedeapsa si recompensa. Ce ramane dupa ce marioneta a fost desprinsa de maestrul papusar? Un cuplu in care copilul este recunoscut de la bun inceput ca om liber si demn de respect, iar parintele renunta la dozarea farmaceutica a dragostei per obiectiv indeplinit de catre copil.

De parca n-ar fi destul de frustrant ca propovaduieste o notiune care, la prima vedere, are un pronuntat caracter sectant – dragostea neconditionata, Kohn incepe printr-o lunga demontare a notiunilor pe care le-am mostenit, si pe care unii si le-au asumat fara sa le treaca prin filtrul propriu, si anume cele ale iubirii conditionate. Si, in loc sa dea direct reteta sigura si universal valabila a celei neconditionate, impreuna cu regulile de utilizare, incepe o demonstratie uluitoare a faptului ca pedeaspsa si recompensa sunt – soc si groaza! – doua fete ale aceleeasi monede.

La prima vedere, pedepsele – fizice sau verbale – par cea mai cruda si umilitoare forma de conditionare a afectiunii parintesti. Copilul se conformeaza cerintelor nu pentru ca este ‘cuminte’, nu pentru ca e liber sa se exprime, ci de frica. Perseverenta intr-un asemenea stil de parenting determina escaladarea ostilitatilor pe masura ce copilul creste, invata stratageme prin care evita sa fie prins in offsaid si devine tot mai abil in disimulare.

Daca efectele pedespei sunt usor de inteles de orice spirit pacifist si tolerant, cei care isi exprima dragostea conditionata prin oferirea de recompense vor avea surpriza extrem de neplacuta sa afle ca si tactica lor e la fel de daunatoare pe termen lung. Recompensarea comportamentelor incurajate ii fura copilului dreptul si sansa de a si le insusi pentru ca ii fac placere si pentru ca sunt in acord cu propriile valori. Finalitatea oricarei actiuni va fi, in mod gresit, recompensa, iar lipsa acesteia se traduce prin demotivare si abandonarea rapida a unui comportament-reflex. Mai limpede spus, odata ce nu mai primeste un ursulet de jeleu pentru fiecare strofa recitata, copilul abadoneaza cartea intr-un colt din care nu mai are nici un motiv real sa o recupereze.

Dragostea conditionata are la baza prezumptia prapastioasa ca, oferindu-li-se ocazia de a se manifesta liber, copiii au inclinatia perversa de a se comporta indezirabil. Ceea ce este o presupunere nu numai lipsita de respect – care trateaza copiii ca pe o specie subumana ce trebuie dresata, ci si lipsita de increderea in puterea propriului exemplu. Dragostea conditionata opereaza cu instrumente care dau randament pe termen scurt – “bine, o sa mananc broccoli, daca numai asa primesc felia de prajitura”, dar deformeaza pe termen lung – “ma astept sa primesc ceva bun de fiecare data cand iti fac pe plac”. Manipuland prin orice mix intre pedeapsa si recompensa, se pot obtine comportamente-reflex, care nu reflecta deloc ceea ce simte si gandeste copilul, ci salveaza aparente.

Cel mai grav pacat al iubirii parintesti conditionate este acela ca-i demonstreaza in mod repetat copilului ca trebuie sa se gandeasca intotdeauna la el. La ce altceva ar putea sa se gandeasca in cele 5 minute cat sta in “coltul pentru time-out”? La cat de suparat e tatal care l-a surprins desenand cu carioca pe peretii din living sau la cat de nedreptatit se simte pentru ca a fost pedepsit? La cum se simte copilul tocmai paruit atunci cand ii cere iertare sau la pachetul de napolitane promis de parinte pentru ca a demonstrate ca stie care sunt cuvintele care-i castiga dreptul la o recompensa?

Bun, si daca iubirea cu conditii nu formeaza, ci deformeaza, ce-i de facut? Ramanem neputinciosi? Dezarmati? Vestea extraordinar de buna e, de fapt, doua: 1) ca-n relatia cu propriii copii n-avem nevoie de arme si 2) ca dragostea neconditionata este mai puternica decat orice. Suna lejer utopic si hippiot, dar, de fapt, se rezuma la “ceea ce nu-ti place, altuia nu-i face”.  Alfie Kohn ne da cateva idei de bun simt si usor de pus in practica despre cum putem sa ne demonstram iubirea neconditionata. Cele mai importante dintre ele sunt empatia, reconsiderarea asteptarilor, respectul, sinceritatea, capacitatea de a vorbi mai putin si de a asculta mai mult, flexibilitatea, rabdarea. Si da, chiar functioneaza: pentru ca exemplifica in mod concret si repetat cateva valori fundamentale pe care copilul si le va putea insusi pentru a deveni omul frumos si integru pe care vrei sa-l cresti.

Numai pentru ca suna atat de frumos nu inseamna ca parinteala neconditionata e floare la ureche. In primul rand, pentru ca suntem produsul unei educatii conditionate, iar vechile obiceiuri sunt greu de lepadat. In al doilea rand, pentru ca puii de om au darul de a chestiona, de a verifica, de a se impotrivi, de a avea propriile planuri. Adică toate calitățile care, uneori, ne scot din minți. Dar dragostea fara limite si fara pauze funcționează perfect chiar si in aceste cazuri, pentru ca e o atitudine consecventa. In plus, e in permanenta însoțită de rațiune, de explicații, de argumente, de puterea exemplului personal, de experiente in care părintele este alaturi de copilul sau, nu deasupra sa.

„Daruind vei dobândi” – zice cam orice carte de căpătâi a oricărei religii din lume. Demonstrația clara si imediata a iubirii parintesti neconditionate este ca, fiind mana sparta in dragostea fata de puii noștri, ii vedem crescând pentru a deveni oameni in toată puterea, cu coloana vertebrala si cu inima capabila de cel puțin tot atata iubire. Ce-am putea dori mai mult?

Articol scris pentru Cuib de mami Dana Ganja, artista in ale cuvintelor si cu o sursa de inspiratie autentica – mugurasul ei de viata pe nume Mara. O mai puteti savura si aici: https://speologieafectiva.blogspot.ro/. Iar intr-un mod ceva mai pragmatic, aici: https://www.primiicercei.ro/. Aviz mamicilor de fete! ;)