Coș

No products in the cart.

Blog
>
>
>
Istorisirea Cristinei și finalul fericit
alaptare, povestea Cristinei

Istorisirea Cristinei și finalul fericit

Iti doresti, planuiesti in detaliu tot ce va urma, insa viata te ia prin surprindere si iti ofera, uneori, exact lucrul dorit.

In cazul Cristinei, lucrul dorit a fost o sarcina, apoi o nastere de vis, #alaptare asa cum se cuvine si mai apoi dragoste cat incape. Iata povestea ei si a fetitei Sofia.

“Vestea minunata ca vom avea un bebelus a venit in Decembrie 2014. Mare bucurie mare! Ne-am dorit mult, mult si a venit “din prima incercare” 😊

Eram pe atunci implicata intr-un proiect in domeniul constructiilor, ceea ce a insemnat santiere, materiale de constructii, amenajari interioare, vopsele, gresie, faianta, echipe de muncitori si multe altele.

Toate acestea n-aveau nici o legatura cu o viitoare mama, sarcina, greturi si tot ce vine la pachet. Dar pentru mine a fost extraordinara aceasta munca.

Nu am avut greturi, pofte,  nici o problema, decat chef mare de viata, bucurie si entuziasm !

Am nascut pe 23 August, (Duminica) iar ultima mea zi in santier a fost 21 August (Vineri). 😊

Am fost responsabila, bineinteles, cu sarcina, am facut tot ce era de facut, vizite la medici, analize.

Dar pentru ca eram insarcinata si nu bolnava, am continuat cu proiectul meu in constructii.

Prin saptamana 32, impreuna cu sotul meu ne-am alaturat Cuibului ( primele doua sedinte le-am avut pe Dorobantilor 😊).

A fost momentul in care am inceput sa vad putin altfel lucrurile.

Nu inseamna ca pana atunci  nu citeam sau nu cautam sa aflu lucruri despre sarcina, nastere, bebe, insa nu era prioritar pentru mine.

In plus informatia o filtram si nu prea, iar faptul ca ne-am decis sa mergem la cursul Lamaze e dovada ca suntem involved si ne pasa, pentru ca am aflat lucruri cu adevarat utile.

Eh, in perioada sarcinii eram ferm convinsa ca eu o sa stau acasa cu bebe 3-6 luni. In mintea mea era suficient, bazandu-ma pe faptul ca si eu am fost la cresa de la 3 luni si sunt ok.

De alaptat? Ma gandeam ca voi alapta daca voi avea lapte, daca nu, e bun si lapte praf sau de vacuta. Ca doar ce? Si eu la fel am crescut si sunt ok. (ma pufneste rasul acum cand scriu)

Cand am ajuns la Nora – draga si scumpa mea/noastra Nora – parca nu mai era asa cum am crezut, parca totusi nu ma informasem suficient de bine.

Deci participarea la cursul Lamaze de la Cuib a fost inca o decizie FOARTE, FOARTE BUNA.

Eram pregatita  teoretic, aveam un plan de nastere, aveam incredere atat in mine cat si in Sofia, stiam si eram “setata” ca nasterea va fi ok, ca nu vom avea nici un fel de probleme.

De asemenea (tot dupa curs) am fost convinsa ca VOI avea lapte, ca voi putea alapta fara probleme.

Dar mai important de atat stiam cat este de bine si cate beneficii voi avea atat eu cat si Sofia daca alaptez.

Partea si mai buna era ca si Cristi, sotul meu, stia toate aceste lucruri si era convins ca lucrurile vor fi exact cum ni le dorim.

La ce nu ne-am gandit nici o clipa a fost faptul ca as putea intampina dificultati in a o atasa pe Sofia la san. De aici a inceput lupta.

Nasterea a fost asa cum am planuit sau cum mi-am dorit-o, usoara.

Am avut parte de experienta skin2skin, puiul fara probleme, eu la fel. Dar cand sa o asez la san lucrurile nu au mai fost la fel de roz.

Am nascut la Gine 1 cu dr. Kovacks Tunde, iar moasa a fost Jutka Rotar – recomand cu drag – toata lumea a fost super, am primit sfaturi, incurajari, vorbe bune, ajutor daca am cerut, insa tot nu reuseam sa alaptez asa cum ar fi trebuit.

Pentru ca nu a fost cu mine in salon din prima zi ( lucru pe care nu l-am vazut ca pe o tragedie chiar daca mi-ar fi placut sa fie langa mine) a primit si lapte praf (la fel, nici asta nu a fost tragedie pentru am incercat sa iau lucrurile ca atare fara sa dramatizez daca primea o sticla de lapte praf).

Cat timp am stat la spital parca era bine si alaptatul, insa nu a durat decat pana am ajuns acasa. Imi amintesc cat de rau ma dureau sanii  si cat de greu am reusit sa o atasez chiar si cu “silicoane”. (recomand Avent – pt ca le-am incercat pe toooaaatteee din comert).

Parca ma trec fiori si acum cand imi amintesc cum stateam in varful patului (plangand evident 😉) impreuna cu Sofia si Cristi si incercam sa ne incurajam unul pe celalalt. Incercam sa ne amintim si sa credem in continuare ca se poate si ca este bine sa alaptez, ca nu exista “nu se poate”.

Am avut atat de mult sprijin din partea sotului, incat spun cu mana pe inima ca daca el nu era informat si nu mergeam impreuna la cursuri sigur ceda si impreuna cu el cedam si eu.

Dar am avut noroc sa fie el pe pozitii, sa ma sustina si in ciuda faptului ca a fost foarte greu, am reusit.

Cand, oricum, esti coplesit de emotii de tot felul, hormoni care zburda aiurea, nesomn, bucurie fara margini, frica, toate dau buzna.

E normal, cred eu, sa resimti alaptatul sau neputinta de a alapta ca un cosmar, dar daca cel de langa tine reuseste sa vada imaginea de ansamblu este mult mai bine.

A fost greu. O luna si doua saptamani a fost cu “silicoane”. Scumpa noastra Sofia auzea zilnic “Puiule drag, sa stii ca va trebui sa renuntam la silicoane curand, dar o sa vezi ca lapticul va fi mai bun “.

Si s-a intamplat cand nu ne asteptam. Le-am uitat pur si simplu acasa si asta a fost tot, s-a atasat foarte bine, fara prea mare tam tam.

Cred in ceea ce spun studiile, si anume ca laptele isi pastreaza valoarea nutritiva si dupa 1 an ( am auzit povesti cum ca se strica ..:))

Cred ca laptele matern ofera anticorpi, deci in cazul unei boli e o binecuvantare . Asta pe langa confortul emotional care il are bebe atunci cand e este f greu. Apoi mai sunt si beneficii pe care le am si eu ca femeie.

Una peste alta recunosc a fost greu, dar si frumos in acelasi timp.

Fara informare si sustinere poate fi chiar imposibil.

Pentru mine si pentru familia mea este normal si firesc alaptatul chiar daca a fost putin mai greu inceputul.

Este dreptul copilului meu sa primeasca ce e mai bun.

Decizia este a fiecaruia daca sa alapteze sau nu insa as sublinia faptul ca: da, in proportie de 90% tine de noi, mamele, daca “putem” sau “nu putem” sa alaptam.

Daca putem, dar nu ne dorim iar e bine, dar sa ne asumam asta nu sa cautam scuze ca nu am avut, ca nu mi-a venit laptele etc. Nu judecam,dar atunci cand nu iti asumi, risti sa dezinformezi alte mame.

Am alaptat exclusiv pana la 6 luni timp in care Sofia a crescut frumos. A plans bineinteles, dar nu de foame, si am continuat pana azi cand are 1a11l.

In ciuda presiunilor din jur, din cadrul familiei, nu renunt, pt ca planul meu este pana la 2 ani. Poate mai mult, vom vedea.

Sustin alaptarea prelungita atat pentru beneficiile fiziologice, dar si EMOTIONALE !”

#Saptamanainternationalaaalaptarii2017 aduce la Cuib oameni care doresc sa impartaseasca tot ce au pe suflet, pentru alte femei, pentru alte mame.

Distribuie

Lasă un răspuns