Coș

No products in the cart.

Blog
>
>
>
Lume, lume: Dr. Michael Thompson la Cluj!
sunt parinte

Lume, lume: Dr. Michael Thompson la Cluj!

Mi-am zis: nu ma mai duc o vreme la cursuri de parenting.

Am tot fost, am tot citit, mi se pare ca suntem pe-un drum bun.

De-acum incerc sa ma relaxez, sa aplic ce-am invatat, sa am incredere in noi toti, sa folosim intuitie, dragoste, respect si bun simt. Si vom fi bine.

Dar apoi aud ca vine Michael Thompson la Cluj.

Si stiu ca sunt parinti care acum 2 ani au mers tocmai pana-n Bucuresti sa-l vada, iar acum revin la conferinta.

Si stiu ca tare ma intereseaza si pe mine cum zice el sa protejam viata emotionala a baietilor. Asa ca nu prea-i chip sa nu merg.

Si chem una bucata bunica, din locul unde se-agata harta-n cui, sa preia copilul pentru o zi de rasfat complet – pot confirma multele pozele primite in timpul conferintei, cu copilul mancand pufuleti si oua de ciocolata, copilul mancand omleta cu o mana si cu cealalta framandand plastelina, copilul folosind masinuta pe post de trotineta, copilul lungit la desene, si lista ar putea continua.

Dar da, din cand in cand, avem cu totii nevoie de cate o zi de asta, si mai ales cei mai mici 🙂

Iar adevarul e ca si noi ne-am cam rasfatat si ne-am incarcat de energie buna, intr-o locatie frumoasa, cu organizare reusita si oameni faini; multi dintre ei, oameni dragi. Caci da, pe langa prietenii despre care stiam ca vin, am revazut si multe fete cunoscute de la alte cursuri si evenimente de soi; oameni care cauta sa inteleaga mai mult si sa faca mai bine pentru puii lor. Ma intreb daca ne-am putea face un club al dependentilor de parenting, si in afara evenimentelor…

Iar de Michael Thompson, piesa de rezistenta a zilei, ce sa zic mai mult decat ca mi-a placut? Foarte tare.

E un batranel simpatic, cu multa-multa experienta in lucru cu copii (mai ales baieti), cu multa informatie bazata pe cercetare, cu mult bun simt si carisma, cu intelegere pentru parinti si copii si fara judecata si afectarile ce vin uneori din titulatura de specialist.

In paranteza, tre’ s-o recunosc: eu sunt un pic “speriata de bombe” in ce priveste educatia micului meu.

Sa nu-i tin teorii sau sa-ncerc sa-l constrang, sa nu scap vreo urma de pedeapsa, sa nu-i zic prea mult “bravo”, sa nu-i neglijez emotiile, sa nu il traumatizez cand – ajunsa la capatul rabdarii, ma mai rastesc.

Sa nu, sa nu, sa nu! Si Thompson m-a cucerit cand a zis: “Toti parintii se mai rastesc la copii.

Sa fim seriosi, nu suntem ingeri! Si uneori e chiar nevoie de o reactie puternica, tocmai ca sa stie ca ceva din ce-au facut ne-a suparat, ca nu-i ok.”

Si tare mi-au placut si restul subiectelor pe care le-a mai abordat.

Zic: fiecare retinem idei despre lucrurile care ne intereseaza, despre aspectele cu care rezonam ori experientele cu care ne identificam.

Asa ca, destul de subiectiv, am retinut si eu cateva idei din discursul lui, si le scriu mai jos:

  • Baietii: Majoritatea lor au multa energie fizica de consumat si-o lipsa puternica de stare. Au nevoie de-o baza sigura si un atasament securizat, dar au si nevoie sa fie autonomi, independenti, “king of the world”; au nevoie de supereroi cu care sa se identifice. Au nevoie sa se simta puternici si sa nu-si arate vulnerabilitatile; sa castige respectul prietenilor si al colegilor.
  • Provocari la scoala: Baietilor din scoli le e greu pentru ca activitatea e mult statica, in neconcordanta cu multa lor energie fizica, si-i uneori o provocare prea mare sa stea locului si sa se concentreze multe ore la rand. Le e greu si pentru ca majoritatea cadrelor didactice sunt feminine si sentimenele si nevoile specifice baietilor nu sunt complet intelese.
  • Mothering: E bine s-o lasam mai moale cu dadaceala, teoriile si vorbaria multa, si in schimb sa creem situatii care sa responsabilizeze baietii. De exemplu, daca un baiat mai mare nu se trezeste decat dupa muuulte insistente, mama l-ar putea trezi o data, sa-l avertizeze ca nu mai vine, dupa care sa-l lase sa intarzie la scoala si sa suporte consecintele din partea profesorilor. Zice Thompson ca 2-3 episoade de astea l-ar invata mai bine sa isi puna alarma si sa se trezeasca la timp decat toata cicaleala mamei. Aa, si apropo de responsabilizare, zice ca tare bine le prinde copiilor mai mari sa fie implicati in ingrijirea copiilor mai mici (asta le dezvolta si empatia).
  • Violenta: jocurile video si scrisul/cititul de povesti violente nu duc la violenta (hm…tot am eu o problema cu ele, dar dr. Thompson zice ca nu-i cazul). Ca violenta apare in comportamentul copiilor cand ei traiesc in violenta acasa ori in cartier. Ca ei pot foarte bine sa faca diferenta dintre violenta reala si cea creata, si ca doar violenta reala duce la comportamente violente. Si ca sa integelem mai bine, zice sa ne uitam la sotii nostri care s-au jucat si inca se mai joaca jocuri video, si totusi n-au fost violenti din cauza lor. Mai mult, zice el, jocurile video satisfac nevoia foarte reala a baietilor de-a fi eroi, de-a ucide monstri si ii pot chiar ajuta sa se integreze si sa-si faca prieteni.
  • Frameworks: Toti copiii au nevoie de un cadru cu limite cunoscute (si evident, mult testate), dar un cadru in interiorul caruia sa se simta liberi (framework a zis Thompson, nu stiu daca am chiar nimerit termenul in romana). Primul cadru e familia nucleu (mama, tata si copil/ copii); al doilea cadru, familia extinsa; al treilea cadru e universul/ religia sau sistemul de credinte fiecaruia, iar al patrulea cadru e cel al scolii. Ideea la cadrele astea e ca ele ii dau copilului siguranta si apartenenta, iar cand unul dintre ele se darama, copilul va fi “prins” de cadrul urmator.
  • Elev la scoala: Cand copiii nostri devin elevi, e bine sa aflam ce fel de elevi sunt: ce le place, la ce sunt buni si la ce sunt mai putin buni. Si ar fi tare bine daca am reusi sa nu facem planuri rigide in ce priveste parcursul lor scolar si educational, ci sa ii ascultam si sa adaptam planurile, fara sa le cream prea multa presiune. Zicea, desi mi-e greu sa redau: “Daca copilul tau ar fi lovit de autobus maine, ce ti-ai dori sa faca: Ceva ce ii face placere sau pregatire pentru facultate?”

Intercalat in discursul lui, Thompson a luat intrebari si de la parintii din sala, iar unele raspunsuri mi s-au parut de-a dreptul inspirate.

Scriu mai jos ce-a raspuns la intrebari despre cum se poate ajuta un copil sa faca fata venirii pe lume a unui fratior/surioara, cum se poate veni in sprijinul unui copil inteligent, singuratic si tinta a intimidarilor, si cum se poate oferi sprijin unui copil care refuza sa-si faca temele.

  • Cand apare un bebelus nou: Intreagul univers al primului copil se zdruncina. Va simti multe emotii, inclusiv furie si gelozie si e bine sa stie ca e normal sa le simta, si sa stie ca e iubit in continuare. L-ar ajuta ca tatal sa-i devina aliat si cel mai bun prieten, sa-i acorde multa atentie si sa faca activitati in doi atunci cand mama e cu bebelusul, iar apoi, sa stea el uneori cu bebelusul, astfel incat mama sa petreaca timp special cu primul copil.
  • Copil singuratic si “bullied” (iertare, nu-mi vine-n minte un cuvant suficient de expresiv in romana): Pentru acest copil, mai ales cand parintii nu pot face prea multe sa schimbe situatia de la scoala, e important sa aiba macar un prieten apropiat. Un prieten cu care sa rezoneze si cu care sa poata vorbi si despre experientele mai putin placute; un prieten care sa le inteleaga. Si daca nu are un astfel de prieten la scoala, parintii l-ar putea inscrie la activitati extracuriculare care-l intereseaza, sa invite la ei acasa copiii din cluburile respective si sa dea copilului lor ocazia de a lega noi prietenii, cu cei cu care rezoneaza.
  • Teme: Cand un copil refuza sa-si faca temele, il poate ajuta crearea unui spatiu si timp special de studiu pentru toata familia. De exemplu, dupa cina, toata lumea strange masa si o ora se studiaza, se fac teme, se citeste. Zice Thompson ca nu-i rezonabil ca un copil, dupa o zi lunga si grea, cu multe ore la scoala, sa fie trimis in camera lui la teme, in timp ce parintii se relaxeaza la televizor, dupa ziua lor lunga si grea. Abordarea asta e in ton cu un stil de parenting pe care-l considera bun, si anume cel cu asteptari mari de la copil, dar si cu sprijin mare din partea parintilor.

Asa, de final, v-ati facut o idee despre om si despre ce propovaduieste el, chiar daca ce scriu eu aici e destul de vag si subiectiv?

Ca pe noi ne-a cucerit.

Acum ii citim cartile, care sunt bine documentate si contin multa informatie, insa tonul e ceva mai serios si mai formal decat conferinta, unde s-a adus informatie, dar a fost si caldura si relaxare.

Si sper din suflet sa imi amintesc de el si sa revin la cartile si invatamintele lui Thompson si atunci cand puiul va fi la scoala si se va lovi de probleme mai complexe; atunci cand va fi si mai important sa il ascultam, sa intelegem si sa il sprijinim dupa cum va avea nevoie.

Articol scris pentru Cuib de Anamaria Campean – barzuta cu acte-n regula si implinita mami a unui frumos nastrusnic, langa care invata sa vada lumea altfel. In afara de mami si barzuta, Anamaria e content writer si ghostwriter, meserie tare interesanta, desi mai rara in Romania.
Asa ca daca vreti sa scrieti articole, posturi, esee, cărți sau orice alte materiale si nu reusiti sa le chiar dati glas, s-ar putea ca ea sa fie omul potrivit sa va ajute. In putinul timp care-i mai ramane liber, Anamaria mai scrie si pe blogul personal, pe care il puteti accesa aici: http://www.anamariacampean.ro/

 

PS – Cuibul Berzelor a fost Partener al organizatorilor acestui mare eveniment.

Ca de obicei, Cuibul se implica in promovarea principiilor sanatoase si echilibrate de crestere a copiilor si vine in sprijinul parintilor ce-si doresc sa invete si sa devina parinti cat se poate de buni.

Iar de data aceasta, sprijinul a venit sub forma unui discount de 20% pentru parintii Cuibului.

Va asteptam cu drag si la urmatoarele evenimente importante pe partea de educatie!

 

Distribuie

Lasă un răspuns