Piele-pe-piele sau cum se face dragostea mare! - Cuibul Berzelor
Header Cuibul Berzelor
BLOG /

Piele-pe-piele sau cum se face dragostea mare!

breadcrumb-header
piele-pe-piele-sau-cum-se-face-dragostea-mare

Piele-pe-piele sau cum se face dragostea mare!

Postat in de catre Nora Niculescu

As vrea sa-l vad pe cel care ar zice ca nu-i place contactul piele-pe-piele cu dragostea vietii lui! Nici nu cred ca exista omul acela! Iar cand vine vorba de puii de om si mamele lor, vorbim deja de natura care isi spune cuvantul si isi cere drepturile.

Va invit sa cititi mai jos povestea de alaptare cu suisuri si coborasuri ale unei mamici dragi de la Cuib, care a gasit solutia la toate problemele in acest contact piele-pe-piele cu bebelina ei draga! <3

Multumim mami, pentru ca ti-ai deschis sufletul fata de noi si ne-ai impartasit experienta ta! Sunt mandra tare si de colega mea Maria, care este acum in plin proces de certificare ca si consultant in alaptare ILCA si care deja face o treaba atata de buna!

Iar la final, spuneti-mi daca va regasiti si voi in povestea mamicii, de mai jos…

________________________________________________________________

Dragi mămici şi viitoare mămici,

E trecut bine de zece seara, Iris doarme şi îmi iau şi eu, în sfârşit, porţia de liber. Şi pentru că i-am promis Mariei că voi scrie câteva rânduri despre experienţa mea în alăptare, iata-ma, în sfârşit, în faţa laptopului. Sper să îmi găsesc cuvintele potrivite. Deşi nu prea cred, e destul de greu în perioada asta să am cuvintele la mine.

Aşadar, să încep povestea mea. Pe scurt, am născut uşor şi frumos, aşa cum mi-am planificat, la începutul acestei veri. Totul a decurs perfect şi fetiţa mea a venit pe lume cu 2.750 de g, a luat 10 la naştere şi mi-a fost adusă la sân imediat după naştere.

Problemele au început când s-a ataşat la sân şi nu avea din ce să tragă. Mameloanele mele nu erau încă formate. Aveam aşa-zisele mameloane ombilicate şi scurte. Nici o secundă nu mi-am închipuit că dorinţa de a-mi alăpta puiul la sân va fi spulberata de vocea unei asistente care îmi spune senină „aveţi mameloane ombilicate şi nu poate să sugă”. „Bun, şi ce-i de făcut în cazul ăsta, că vreau să o alăptez exclusiv la sân?”. Mi s-a sugerat să o ţin la sân pe fetiţă până începe să tragă, însă nu mi s-a explicat ce anume trebuie să fac.

În fine, m-am speriat, şi ca orice mama la prima experienţă de genul, într-un final, am acceptat biberonul, asta pentru că fata plângea foarte tare. (În momentul ăla nu m-am gândit nicio clipă, deşi ştiam, citisem, că bebeluşii nu mor de foame imediat după ce ies din burtica mamei dacă nu primesc de mâncare. Rezistă până la două zile cu „proviziile” pe care le-au acumulat în burtică). De aici a început greul.

A doua zi, dis de dimineaţa, am adus-o la mine în salon şi am pus-o la sân iar cu ajutorul unui mamelon din silicon a reuşit să sugă 5 mililitri. Am fost în culmea fericirii. Însă nu prea voia sânul, deja se obişnuise cu biberonul. Aşa că, pentru a nu pierde nicio picatură de colostru, am muls sânii şi îi dădeam cu biberonul. Toate astea printre ropote de plâns, stări de anxietate şi furie cauzate de neputinţă. Parcă bucuria că o vedeam lângă mine, sănătoasă, frumoasă, mai mult decât am visat, şi o puteam strânge în braţe, în sfârşit, nu era suficientă dacă nu puteam să o hrănesc natural.

Îmi venea să sfărâm pâmântul de supărare că fata mea respingea sânul şi nu se apropia de el în ruptul capului. Marele meu noroc a fost şi este că am fost susţinută în alăptare de soţul meu. 100 %. El s-a zbătut la fel de mult ca şi mine să reuşim. Mi-a cumpărat cele mai bune pompe de muls, m-a susţinut moral în fiecare clipă şi, mai mult, mi-a înţeles frustrarea şi nu m-a judecat.

În tot acest timp, am continuat să o ataşez zilnic la sân, aşa cum se putea, cu urlete şi ţipete şi respingeri de cele mai multe ori, o hrăneam cu laptele meu, muls, şi în completare cu lapte praf.Situaţia asta a durat mai bine de două săptămâni iar într-o zi, amărâtă şi deznădăjduită, i-am scris Mariei convină fiind că va găsi o soluţie să-mi aline suferinţa.

Şi când nu mai ştiam ce e bine şi ce nu, mă învinuaim permanent că nu am fost mai perseverentă din maternitate, că am aceeptat biberonul, ajutorul a venit din partea Mariei şi a fost mai simplu decât mi-aş fi putut închipui. A fost singurul lucru care nu mi-a trecut prin cap în toată vâltoarea şi nebunia de după, deşi învăţasem asta la curs.

Contactul piele pe piele. Eliberarea de oxitocină, legătura aceea inconfundabilă, incontestabilă care se creează între mamă şi puiul ei, pe viaţă. Şi când, iată, credeam că nimic nu mă mai poate ajuta, am reuşit să-mi ataşez copilul la sân prin metoda „skin to skin”.

Din acel moment, nimeni şi nimic nu ne poate despărţi. Fata mea iubeşte sânul mai mult ca orice, ar suge non-stop dacă ar fi posibil. Ori de câte ori e supărată sau o doare burtica, o pun la sân şi trece orice urmă de supărare. De atunci mâncăm de la sân şi totul s-a reglat frumos, natural, firesc, armonios.

Mulţumesc Maria, încă o dată, că mi-ai întins mâna atunci când credeam că totul e pierdut. Sfatul meu pentru mămicile care trec prin aceeaşi situaţie şi pentru viitoarele mămici care doresc alăptare exclusivă, este să nu se dea bătute. E importantă lupta în fiecare secundă. Nu lăsaţi armele jos deşi vă veţi simţi de 1000 de ori deznădăjduite şi fără putere. Şi veţi auzi de alte 1000 de ori de la mama, soacra, vecina, mătuşa, „dă-i lapte praf că moare de foame”. E imposibil să nu reuşeşti când îţi doreşti din suflet tot ce-i mai pur şi mai bun în lumea asta pentru puiul tău. Şi atunci când ai şi sprijin specializat, lucrurile vor ieşi exact aşa cum vă doriţi. Gândiţi-vă că o faceţi pentru pruncul vostru, ca el să trăiască şi să se dezvolte sănătos şi armonios cu lăptic 100% natural de la mama.

Maria draga mea, sper să te pot răsplăti în viaţa asta, aşa cum meriţi, pentru tot sprijinul pe care mi l-ai oferit. Şi sper să se bucure de sfaturile tale cât mai multe mămici care nu ştiu pe ce drum să o apuce şi ce să facă ca să le fie bine puiuţilor de oameni.
________________________________________________________________

Frumoasa poveste, nu-I asa? 🙂

Cu drag,
Nora

Comentarii


  1. Aceeasi problema cu sanii si mameloanele am avut-o si eu, nu avea din ce trage….din pacate eu nu am avut ajutorul tau si am renuntat si sa mulg laptele pt a-i da din biberon…..si am trecut doar cu lapte praf. E marea mea tristete din viata de mama, ca nu am fost destul de puternica sa lupt…

    • Nora Niculescu

      Nora de la Cuibul Berzelor


      Draga Jo,

      In acele momente, orice mic sprijin este bine venit. Oricum din punct de vedere hormonal suntem date peste cap, oboseala isi spune cuvantul, iar in aceste conditii greul devine si mai greu… 🙁 Daca o sa mai vina un bebe in viata voastra, sunt convinsa ca o sa fii muuuult mai pregatita si mai determinata si vei stii unde sa cauti ajutorul necesar!

      Te imbratisez cu drag,
      Nora

Parerea ta